Ploieşti: Târgul de Crăciun, mai sărac anul acesta. Comercianţii nu au mai adus produse „pompoase", ci s-au limitat doar la articole strict necesare. La mare căutare sunt chiloţii şi şosetele „şase perechi la zece lei", dar şi fularele şi căciulile de iarnă, care sunt cu până la 50% mai ieftine decât în alte magazine.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide pe 25 noiembrie, cu un concert, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit căruia evenimentul conceput de Untold Universe va fi unul pe care şi-l doreşte la standardele celor cu tradiţie din străinătate.
Astfel, Primăria Ploiești a organizat "Târgul de Crăciun" în două zone ale orașului, în centru - între Palatul Culturii și Parcul "Toma T. Socolescu" - și la Parcul Municipal Vest. Având în vedere existența unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, municipalitatea a amplasat, în mod gratuit, două căsuțe din lemn, câte una în
Târgul de Crăciun din București 2022 va avea loc în Piața Constituției, iar intrarea nu se va mai face cu bilet de acces, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Data oficială a deschiderii târgului nu a fost încă stabilită. Anunțul inițial al organizatorilor a dezvăluit că perioada desfășurării târgului ar urma să aibă loc
Cand se deschid Oraselul Copiilor si Targul de Craciun la Ploiesti Vineri, 29 Noiembrie 2019, ora 15:25 Acestea vor fi inaugurate in seara zilei de 5 decembrie 2019. La deschiderea Targului de Craciun, municipalitatea ploiesteana va organiza si un spectacol mai mult Duminica, 1 decembrie 2019, se aprinde iluminatul de sarbatori in Ploiesti.
Târgul de Crăciun si Oraselul Copiilor vor fi organizate in Parcul Municipal Ploiesti Vest 27 noiembrie 2019 Gabi DIMA Centrul atracţiei pe durata Sărbătorilor de Iarnă se va muta la Parcul Municipal Vest, unde municipalitatea intenţionează să organizeze Orăşelul Copiilor, dar şi Târgul de Crăciun.
R7evAAv.
targ de craciun ploiesti